Catedra de endocrinologie a fost creată în toamna anului 1977. În funcţia de şef al catedrei a fost numit reputatul specialist în endocrinologie Zinaida Anestiadi, profesor universitar, dr. hab. şt. med., care a îndeplinit această atribuţie până în 2009.
Din 2009 conducerea catedrei este preluată de conferenţiarul universitar Lorina Vudu, dr. şt. med..
În 1987 Catedra de endocrinologie a fost comasată cu Catedra de medicină internă, subdiviziunea nou formată fiind denumită Catedra de medicină şi endocrinologie a Facultăţii de Pediatrie. Şase ani mai târziu, în 1993, catedra revine la statutul iniţial, cu numele de Catedra de endocrinologie a USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Direcţiile de bază ale catedrei sunt activitatea didactică, ştiinţifică şi curativă.
Modulul de endocrinologie este inclus în programul de studii al studenţilor în anul IV la Facultatea de Medicină, iar din anul 2008, şi în cel al studenţilor în anul IV la Facultatea de Medicină Preventivă. Procesul didactic include şi pregătirea postuniversitară prin rezidenţiat, la specialităţile: Medicină de familie, Medicină internă, Pediatrie, Morfopatologie, Psihiatrie, Cardiologie, Dermatologie, şi prin secundariat clinic, la specialitatea Endocrinologie şi Endocrinologie pediatrică. Din anul 2009 în structura Catedrei de endocrinologie a fost inclus cursul de perfecţionare a medicilor.
Cu aportul angajaţilor catedrei, au fost editate mai multe materiale didactice, şi anume: manualul „Endocrinologia” (traducere din rusă), 1997, cursul de prelegeri în limba engleză „Endocrinology”, 2003, „Endocrinologia clinică: curs de prelegeri” (în limba română), 2004, 15 indicaţii metodice pentru medici-rezidenţi şi studenţi. De asemenea, au fost publicate numeroase lucrări în reviste ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi au fost autorizate opt brevete de invenţie.
La catedră au fost susţinute 14 teze de doctor şi două de doctor habilitat în medicină.
Catedra de endocrinologie are drept baze clinice secţiile de endocrinologie ale următoarelor instituţii medicale: IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, IMSP Institutul Mamei și Copilului.
În anul 2010 a fost înfiinţat Laboratorul de endocrinologie. Direcția de activitate a acestuia până în anul 2015 a fost patologiile endocrine de geneză autoimună. Iar, din anul 2015 până în prezent - ”Obezitatea – aspecte clinico-metabolice, de profilaxie şi tratament în condiţiile Republicii Moldova”.